Istoric

PATRIARHIA ROMÂNĂ

MITROPOLIA MUNTENIEI ŞI A DOBROGEI

EPARHIA ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR – PROTOIERIA III CAPITALĂ

PAROHIA “SFINŢII TREI IERARHI”

Tânăra biserică închinată Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan se află în sudul capitalei, în cartierul Berceni, pe Str. Turnu Măgurele. Din dorinţa credincioşilor cartierului, care nu aveau în apropiere un lacaş de închinare, P.C. Pr. Grigore F. Mititean a început această misiune în anul 1994, obţinând binecuvântarea pentru înfiinţarea unei noi parohii în această zonă de la P.S. Teodosie Snagoveanul.

Demersurile pentru obţinerea unui teren pentru viitoarea biserică au fost numeroase, dar, într-un final, au fost încununate de succes. Dumnezeu a ascultat rugile fierbinţi ale P.C. Pr. Grigore Mititean şi ale credincioşilor, şi locul viitorului sfânt lacaş a fost stabilit în Str. Turnu Măgurele nr. , Consiliul General al Municipiului Bucureşti atribuind pentru acesta o suprafaţă de 5000m2.

Locul viitorului lacaş de închinare a fost sfinţit la data de 27 septembrie 2003, iar din ziua de 6 noiembrie au început lucrările de înălţare a bisericii. Până în primăvara anului următor, cu ajutorul lui Dumnezeu şi mijlocirea Sfinţilor Trei Ierarhi, biserica cea nouă era pregătită, deşi în condiţii modeste, să-şi primească primii închinători. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârşită în această Sfântă Biserică în primăvara anului 2004, de atunci aflându-se permanent în slujba credincioşilor din cartierul împrejmuitor. Credincioşii, care au devenit treptat comunitatea vie din jurul parohiei nou formate, au primit cu bucurie construirea bisericii pe această locaţie, deoarece le scurtează cu aproximativ 2km drumul până la cea mai apropiată parohie, parohia Apărătorii Patriei I. Chiar dacă la început condiţiile în care se slujea au fost precare, dorinţa credincioşilor de a avea în acest loc o biserică a lor, ne-a îmbărbătat şi ne-a dat putere pentru a continua frumoasa, dar şi dificila misiune de a construi un sfânt lacaş primitor pentru credincioşi şi adecvat slujirii lui Dumnezeu. În prima iarnă de la ridicarea bisericii am slujit fără nici o sursă de căldură; erau -15 °C atât afară, cât şi în interior.

Condiţiile vitrege de la începutul slujirii noastre în această parohie, nu ne-au făcut să renunţăm, astfel încât, astăzi, la 5 ani după punerea pietrei de temelie, cu sprijinul lui Dumnezeu şi al credincioşilor noştrii,  reuşim să săvârşim în condiţii acceptabile Sfânta Liturghie, precum şi Taina Sfântului Maslu şi celelalte servicii religioase.

În prezent avem o capelă, o Troiţă în cinstea Eroilor Neamului, precum şi unele încăperi necesare desfăşurării în condiţii normale a cultului.

Ne propunem ca în perioada următoare să demarăm lucrările de pictură a bisericii, şi totodata, un proiect social care să vină în sprijinul celor aflaţi în nevoie din parohia noastră.